Audierea publică a lui Nicolae Agachi

Nicolae Agachi face parte din cel de-al doilea grup al candidaților non-judecători, înaintați de Parlament la funcția de membru al Consiliul Superior al Magistraturii (CSM), în mai 2023, și a fost audiat de Comisia Pre-Vetting în contextul procesului de evaluare a integrității financiare și etice a candidaților la CSM. t

Audierea publică s-a desfășurat în conformitate cu prevederile Legii nr. 26/2022 și Regulamentul de Evaluare al Comisiei și a vizat câteva subiecte ce țin de integritate financiară a candidatului. Membrii Comisiei au dorit să clarifice următoarele aspecte:

* sursa banilor din care un membru al familie a achiziționat două bunuri imobile, aflate în folosința candidatului și familiei acestuia;

* proveniența banilor din care candidatul a acordat două împrumuturi unei companii private, în 2021;

* subevaluarea prețului de vânzare-cumpărare a două automobile și neplata impozitului pentru creșterea de capital la vânzarea unuia dintre acestea.

🔸Similar grupului de candidați judecători, non-judecătorii sunt evaluați de Comisia Pre-Vetting pentru a putea deveni eligibili pentru o funcție de membru permanent în CSM. Verificările sub aspectul integrității financiare și etice vizează o perioadă de 15 ani.

În urma desfășurării procedurii de evaluare, Comisia emite o decizie privind constatarea promovării sau nepromovării evaluării.

👉 Pagina de Facebook a Comisiei Pre-Vetting https://www.facebook.com/ComisiaPreVetting