Comisia Pre-Vetting încheie evaluarea grupului de candidați la funcția de membru în Consiliul Superior al Procurorilor (CSP), cu emiterea deciziilor privind procurorii Vasile Plevan și Gheorghe Graur. Potrivit Comisiei, cei doi nu întrunesc criteriile de integritate financiară și etică, și prin urmare, nu promovează evaluarea. Rezultatul verificărilor se conține în deciziile transmise astăzi procurorilor candidați și CSP-ului, instituția responsabilă de organizarea concursului.
Gheorghe Graur, procuror în cadrul Procuraturii Chișinău, și Vasile Plevan, adjunct interimar al procurorului-șef al Procuraturii Anticorupție, urmează să notifice Comisia dacă acceptă sau se opun publicării deciziilor motivate, în 48 de ore. În lipsa notificării, deciziile vor fi plasate pe pagina web a Comisiei, într-o formă depersonalizată, în limbile română și engleză. Potrivit prevederilor Legii nr. 26/2022, orice decizie poate fi contestată la Curtea Supremă de Justiție, în 5 zile din data recepționării.
Optsprezece candidați s-au înscris în concursul pentru ocuparea funcțiilor de membru în principalul organ de autoadministrare al procurorilor – CSP. Aceștia au fost supuși evaluării extraordinare, iar în urma verificărilor, Comisia Pre-Vetting a emis opt decizii de promovare și zece decizii de nepromovare a evaluării integrității. Dintre cele zece decizii de nepromovare, patru s-au referit la situații de retragere din concurs sau de nedepunere în termen a Declarației pentru 5 ani, iar șase candidați nu au promovat, urmare a parcurgerii procesului complet de evaluare.