Dumitru Obadă, candidat la funcția de membru în Consiliul Superior al Procurorilor, a fost audiat de Comisia Pre-Vetting în contextul procesului de evaluare a integrității financiare și etice a candidaților la funcția de membru în organele de autoadministrare ale judecătorilor și procurorilor, în conformitate cu prevederile Legii nr. 26/2022. Verificările vizează o perioadă de 15 ani.
Dumitru Obadă deține la moment funcția de agent guvernamental al Republicii Moldova la Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO), dar își menține statutul de procuror, fiind în drept să candideze la o funcție de membru în CSP.
În urma desfășurării procedurii de evaluare, Comisia emite o decizie privind constatarea promovării sau nepromovării evaluării.